The Path of Shadows

Când noaptea nu este doar întunecată, ci parcă cineva ar fi stins lumina în interior, se aude această compoziție. În locul cuvintelor sunt fantome. În locul versurilor sunt fisuri în Univers. Nu este doar o piesă, ci o piesă de teatru la limita dintre somn și atac de panică: aici este simfonia durerii, dansul cu propria umbră și haosul care a uitat de mult că ar trebui să aibă un scenariu. Dar, la un moment dat, prin vălul condamnării, se ivește brusc ceva viu - nu este lumina, nu. Mai degrabă, o strălucire ciudată. Ca reflexia lunii într-o baltă după furtună. Și iată că întunericul nu mai este un monstru, ci o poveste veche. Tristă, da. Neliniștitoare - foarte. Dar frumoasă până la fiori. Și, din nu știu ce motiv, asta te face să te simți mai ușor.